Tag Archives: viata

Începuturi

21 iul.

Am observat că de obicei, începutul este cea mai jucauşă clipă a vieţii. Este momentul care ne ia pe nepregătite şi care este manipulat deseori după bunul nostru plac. Mi s-a întamplat de multe ori  să fiu indusă în eroare de un miraj, de ceva ce nu avea cum să se întample, dar pe care îl credeam posibil tocmai fiindcă era la început. Nu doar o data m-am hrănit cu pure iluzii având impresia că ceea ce imi doresc poate să fie altfel decât pare. Fiecare dintre noi are vise. Aţi observat ce dulci şi posibile par la început? Pot să fiu considerată laşă, dar mi s-a întamplat de câteva ori să fiu dezarmată de un început problematic, de un gând necunoscut sau de o situaţie complet nouă.

Cândva aveam obiceiul să îmi schimb starea în funcţie de persoana de lânga mine. Aşa făceam când întalneam pe cineva nou şi la fel făceam când nu eram sigură cum să mă comport. Parea sigur şi era doar un început. Nimeni nu mă cunoştea cu adevărat, iar eu nu le ofeream prilejul să o facă.

Începuturile sunt mici enigme ale vieţii. Sunt lucruri aparent sigure care devin într-o clipă foarte schimbătoare. Uneori sunt extrem de grele. Începutul este clipa proprie care schimbă si şterge cu buretele, care oferă o gură de aer proaspăt şi care uneori, elimină definitiv lucruri ce nu trebuiau uitate.

Acesta este un început!

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe